Toader răspunde criticilor dure ale Procurorului General. „Ministrul justiției nu interferează în activitatea de urmărire penală, dar poate să întrebe”

Toader răspunde criticilor dure ale Procurorului General. „Ministrul justiției nu interferează în activitatea de urmărire penală, dar poate să întrebe
Publicat: 09/12/2017, 16:49

„Proiectul de lege preia regula de rang constituțional, potrivit căreia, procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției! Ministrul justiției nu interferează în activitatea de urmărire penală, însă poate să întrebe, de exemplu, cum se explică faptul că față de un demnitar se începe urmărirea penală, demnitarul este suspendat din funcție, apoi, o lungă perioadă de timp nu se mai efectuează niciun act de urmărire penală”,a declarat Tudorel Toader la Antena 3.

Precizările vin în contextul în care Augustin Lazăr a declarat, vineri, că modificările aduse legilor justiției sunt menite să slăbească independența procurorilor, precizând că o consultare a Comisiei de la Veneția este obligatorie și că are pârghiile legale pentru a încerca împiedicarea adoptării actelor.

„Noi suntem îngrijorați și societatea civilă e îngrijorată. Trebuie transparență și să se funcționeze în mod legal. (…) În tot cursul anului 2017, Ministerul Public și în general instituțiile din justiție au format obiectul unor atacuri concentrice, ele s-au văzut. Am folosit expresia «hărțuit» pentru că am găsit-o în raportul de la Geneva, unde scrie «Procurorii din DNA sunt hărțuiți prin campanii media, prin chemarea în fața unor comisii speciale». Dar acolo cine îi convoacă? Niște inculpați de rang înalt, care vor ca discuțiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar. Procurorii sunt invitați să dea seama într-un mediu care nu e judiciar. Am folosit această expresie pentru ca o folosește nu numai redactorul acestui raport, ci o vedem noi din ceea ce vedem noi prin atacuri media și alte acte care sunt evident neprietenoase procurorilor, cum ar fi aceea să scoatem cuvântul «independent» din textul legii privind statutul și care într-o manieră subtilă, dar dubioasă a dorit evident să îndepărteze statutul procurorului de statutul de magistrat și să-l ducă în zona Executivului”, a declarat, vineri, procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Augustin Lazăr a mai precizat că procurorii sunt hotărâți să își apere atributul de independență obținut.

Întrebat dacă are pârghiile legale pentru a împiedica aceste modificări, Augustin Lazăr a precizat „Avem, dar la momentul potrivit. Le pregătim”.

Decizia cea mai controversată din modificarea legilor justiției a fost înlocuirea articolului din statutul magistraților, în care se prevedea că „procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii” cu articolul din Constituție care prevede că „procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției”.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Oana Zăvoranu a luat foc. Scoasă din minți de proces
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Grecia aduce mii de egipteni pentru muncile agricole